sâmbătă, 23 februarie 2013

Lada cu mere


 Marul putred le strica si pe cele bune. Si cu merele e usor.. pe cel stricat il iei si il arunci. Dar cu oamenii e mai greu . Nu poti sa-i muti pur si simplu dupa bunul tau plac, mai ales atunci cand esti singurul care vrea schimbarea. E ca un domino. Se mai strica unul , si inca unul , si inca unul , ca in urma unei boli contagioase. Patetic! Cat de slab si fara caracter trebuie sa fi ca sa te lasi dominat de o persoana alienata ? De-a dreptul trist !

Eh, si ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba, va voi povesti o intamplare destul de interesanta ( cel putin pentru mine )  ce s-a petrecut vineri, la o ora de curs obisnuita. Un colectiv este exact la fel ca o lada cu mere, mai exact, in acest context , colectivul clasei din care fac parte. Ce pot zice, sunt mere bune, mere mai putin bune si un mar stricat, dar stricat rau de tot .
Doamna profesoara a ales sa ne "jucam" ceva. Un joc bine gandit dupa mine !! Prima data se oferea cineva sa iasa in fata clasei, fara sa stie regulile jocului. Bun, pana aici toate bune si frumoase. Jocul a fost simplu in esenta, sa ne spunem fiecare parerea despre persoana respectiva ce se afla in fata clasei. Atat calitati cat si defecte .. sau sa zic in special defecte.
Nu imi dau seama daca doamna profesoara a urmarit sa ne vada sinceritatea sau nu a urmarit nimic. Dar asta am facut eu , am urmarit sfiala, sinceritatea, indrazneala, prefacatoria fiecaruia . Si am ramas .... perplex.
Avand in vedere ca eu am ascultat parerile aproape fiecarei persoane din clasa despre celelalte, stiam adevarata lor parere. Cred ca asta a fost motivul pentru care am ramas putin pe ganduri .



Am constatat urmatoarele lucruri :
O mare parte au repetat ce au auzit, fara sa aiba vreo opinie personala , ci doar una superficiala . Altii in schimb , au spus direct ca au o relatie strict colegiala si ca nu au avut ocazia sa-si cunoasca unul celuilalt defectele si calitatile .
Nu multi au indraznit sa spuna adevarul ,in limita bunului simt. Asta a fost de admirat. Surprinzatoare au fost acele pareri "bune" de ochii lumi , in spatele carora se ascund cu totul si cu totul alte ganduri.

In fata a picat sa iasa si marul stricat ( este o ea, cu toate ca nu pare ).  Aici am ciulit urechile si mi-am fixat privirea asupra fiecaruia in momentul in care a vorbit. Si ce sa credeti, din marul stricat (ce e) ... a ajuns al` mai dulce si bun mar . Cel putin asa se subintelegea din vorbele colegilor mei... care au mintit . M-am tot intrebat , de ce ? Pentru ca era de fata profesoara si le era rusine sa vorbeasca pe limba lor ? Sau pentru ca nu voiau sa se puna rau cu ea?  A doua varianta imi determina un zambet acru pe buze.
Asta a fost inca o dovada ca oameni sunt parsivi. In fata te pupa-n cur , si cand te intorci cu spatele te scuipa.
Daca asa stau lucrurile, nici macar nu vreau sa aud parerea lor mincinoasa despre mine. Nu a colegilor, ci a oamenilor in general. Pentru ca nu conteaza, chiar nu conteaza !  Ma gandesc serios la "sihastrie ".


miercuri, 6 februarie 2013

Dezordine.





              Timpule, parca niciodata nu te-ai scurs la fel de repede cum te scurgi acum.Sau asta e doar inceputul? Uneori nu-mi vine sa cred cum te-am pierdut, cum te-am lasat sa treci pe langa mine pur si simplu. Vi,pleci, ne schimbi, ne obosesti, ne dai de gandit, de invatat, ne faci fericiti si ne dai ocazia sa fim iubiti, vi iar, pleci iar... Si-ai sa pleci candva si n-ai sa mai vi. Stiu, stiu... Toti faceti asta.
Ma tot preseaza un gand. Sau m-o presa destinul? Ma tot gandesc la viitor si mi-e frica, poate voi esua. Am prostul obicei de a-mi pune la punct fiecare amanunt din viata mea. Ca si atunci cand ma pun noaptea imi pat si imi zic: " Maine, e sambata, ma voi trezi la 10. Voi manca ma voi imbraca cu puloverul X si colantii Y, voi scrie pana la ora 2, apoi o pauza in care ma voi delecta citind ceva, la urma voi iesi ." etc etc. Tot in acest mod imi ordonez si viitorul : cariera, familie, prieteni, tot. Mi-e frica pentru ca am asteptari mari de la mine, iar daca voi da gres mi-e ca voi fi profund dezamagita. Si uneori sunt usor de dezamagit, chiar si privind pe altii cum reusesc ma apuca jalea. Nu stiu daca sunt in acelasi timp si motivata sa ajung sus, sau doar cad mai mult in prapastia grijilor mele.

             Ehhh, cat despre relatiile mele cu cei din jurul meu, vreau sa spun ca sunt din ce in ce mai lipsite de vlaga. Ma simt ca si omul acela ce si-a ales sa plece sa traiasca singur pe un munte, dar care duce lipsa semenilor, totusi alegand singuratatea, linistea.  Asa sunt si eu ... Cred ca de vreo jumatate de an am intrat intr-un fel de carapace impenetrabila. Cel mai propabil era acolo asteptand doar ceva s-o declanseze, iar daca stau si ma gandesc putin... au fost destule lucruri care m-au schimbat in ultima vreme.
Si totusi sunt o enigma, nici eu nu ma inteleg. Ma gandesc cu nostalgie si dor la prietenele vechi care au ramas langa mine si imi vine sa dau buzna peste ele, dar in ciuda acestui fapt nu reusim sa ne vedem deloc. Am cunoscut de curand persoane noi de care am capatat o oarecare afectiune, dar de a caror prezenta m-as lipsi fara sa sufar prea mult. Ma streseaza teribil toata dezordinea ce s-a produs in viata mea. Ma simt obosita, trista undeva in adancul sufletului, singura , dar fara sa doresc companie.. Parca nu mai sunt fata aceea vorbareata, ci una retrasa si tacuta. Sau poate e doar ceva in mintea mea care-mi spune "  Ai treaba, nu ai timp de distractii, trebuie sa muncesti, du-te acasa si invata, lasa prietenii,lasa somnul, scrie, citeste, fa ce trebuie " . 

Nu stiu, dar tare dezordine e in capul meu...